Anul 2014 va aduce o scumpire masiva a benzinei si motorinei-GPL castiga din nou teren in Romania

NonameIntroducerea unei accize suplimentare la carburanţi şi modificarea sistemului de calcul al accizelor vor conduce la o scumpire de 31 de bani pe litrul de benzină şi motorină, de la 1 ianuarie.

Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenţi la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră, a anunţat premierul Victor Ponta luni seară.

Momentan, România are printe cele mai mici preţuri la carburanţi din Uniunea Europeană. La benzină, preţul mediu este, la noi, de 1,257 euro pe litru (cel mai mic din UE), iar la motorină de 1,322 euro, al treilea cel mai mic nivel din Uniune.

În cazul în care carburanţii vor fi taxaţi suplimentar cu 7 cenţi pe litru, efectul pe care consumatorii îl vor resimţi la pompă va fi o scumpire de 31,5 bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină, adică mai mult de 5%.

cea mai buna instalatie gpl, gpl dacia logan 0.9 tce, best in romania, instalatie gpl fabricata in italia, logan 0.9 tce pe gaz, performante gpl motoare tce dacia renault (2)În cazul în care această acciză suplimentară va intra în baza de calcul a TVA, aşa cum se întâmplă acum cu acciza “normală”, creşterea de preţ va fi şi mai mare, de peste 39 de bani pe litru.

Consumul de carburanţi al României a fost de 5,8 milioane de tone, benzină şi motorină, în anul 2011. 75% din consum a fost motorină. Ponderând cu densitatea (0,77 benzină, 0,84 motorină), rezultă un consum de 5,17 miliarde de litri de motorină şi 1,88 miliarde de litri de benzină.

Aşadar, un total de circa 7 miliarde de litri de carburant. Aplicând doar acciza suplimentară, rezultă venituri de 490 de milioane de euro pe an, în condiţiile unui consum al anului 2014 egal cu cel de acum un an.

Dacă noua acciză intră în sfera de aplicare a TVA, rezultă venituri suplimentare de 607 milioane de euro.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s